Psiquestorm
E deprimant sa stiu ca voi crapa si nu voi mai lua chip de fiinta umana niciodata. Asa ca, pana atunci, incerc, pe cat pot, sa fiu om. Apoi,ridc fruntea. Culeg tot ce-ating, observ ce pot sa vad, iubesc ce imi este dat si... am terminat.
Prefata
Nimeni nu este obligat sa citeasca si sa comenteze a prost. In rest: Respir si ma consum in ultimul hal, continuand sa merg inainte, ca Johnny Walker. Sensibilitatea m-a daramat si m-a intarit, asemeni unui pumn de puf din perne, transformat in ciment. Ceea ce e minunat, e ca sunt modelabila. Si asta incepe de cand ai iesit pe teava tunului in clipa in care te-ai nascut. Ailalti, din plictiseala, se apuca sa te dreseze si mai tarziu sa-ti vare in creier si in viata si in sange, reguli, reguli, reguli. Intr-un sfarsit, ajungi sa te simti satul si sa versi galeata de venin din tine, asupra celorlalti, care in general, au partea lor de vina. Oamenii sunt incadrati, etichetati, fututi in gura, bagati in sertare, asasinati, pupati in cur. Oamenii nu isi mai lasa sufletul sa faca valuri si sa tresalte de fericire. Oamenii au facturi, probleme, necazuri, griji, neajunsuri, dileme, idile proaste, casnicii ratate, copii handicapati mental si fizic si bibliotecile goale ca buzunarele. Altii, merita linsati si omorati intr-o bataie de geana, cu pulsul relaxat. Aia, de regula, o duc exceptional. Si nu pentru asta ii fut eu in gura. Ci pentru ca un om care nu stie ce inseamna uratul, drama, trauma, foamea, amarul, frigul, boala, plictisul, nu poate aprecia frumosul, miracolul, vindecarea, iubirea, caldura, arta. Si mi-e scarba, pentru ca toti se apuca sa isi dea cu parerea si sa rupa lanturi. Shakespeare e departe.
Am incercat in mai multe randuri sa ma opresc din scris, brusc, asemeni senzatiei de smulgere a bratului, insa nu mi-a iesit. Am intrat in criza, in panica, in spuma, in rosu, in infern si am revenit pe linia de plutire. Partea proasta-i ca am apa dedesubt si nu stiu sa inot. Asa ca agonizez, fac misto, scriu, imi tarai viata, fac zilele amare altora, altii mi le fac mie, iubesc, plang, rad, zgarii peretii, ma imbat, citesc pana imi crapa teasta de durere, ascult muzica si ma uit la filme, ascult oamenii si ma uit la filmele vietii lor, fac ce nu fac altii si nu fac ce fac altii. Ma impart cum pot, dupa nevoile existente, apreciez ceea ce am, si cel mai important, respir. Cand n-am sa mai respir nici macar prin furtun, atunci am sa stiu ca nimic nu va mai avea farmec. Insa in fiecare zi observ ceva ce ieri n-am observat si imi pare ca pentru asta, merita fiecare clipa, desi mai toate-mi sunt inmuiate in otrava. Si antidotul, sa-l ia dracu'. Nu-l am. Scrisul e ca o aorta din pexal. Dar e. Si asta, pe mine, ma ajuta sa merg mai departe. Blogul asta vreau sa-l cititi si sa-l simtiti. Republica e prea manga de fericire ca sa mai cumpere carti. De aia-l scriu. De fapt... Ma scriu, ma transcriu pe mine. Transpun in litere ceea ce sunt si ceea ce simt si vad. Daca imi iese sau nu, nu are importanta. Ideea este sa incerc, chiar daca nu voi putea sa reusesc intotdeauna. Treaba cu succesul personal, nu ma da pe mine pe spate prea tare. De regula n-am parte de el. Insa ma distrez cu viata, pentru ca ea ma ia la misto pe mine si se distreaza pe socototeala mea si eu dau cu ea de toti peretii si injur toti sfintii. Pana la urma, jocul are finalitare. Six feet under. E singura mea consolare si singura certitudine.
marți, 6 decembrie 2011
Anunt,
Asta ramane in stand by, ca sa nu va mai frec de colo-colo, pe voi. Ne citim pe celalalt. Salutari. V.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)